stau si sculptez aerul cu rasuflarea mea. la fiecare expiratie mai gonesc niste fire de praf printre fotonii invizibili. culmea. ei tot nu lasa umbre. ma intreb ce e cu iluzia asta numita culoare. si de unde vine ea? si de ce tocmai in mine?
lumea e trista. Omul a devenit slab in fata vointei, indiferent in fata necunoscutului, Omul a descoperit recent minunea dezastruoasa: plictiseala. il gadila in suflet si pe creier. din gura ii  zboara molii si pe nas expira ger alb. e clar. am ajuns sa ne distrugen singuri, fara sa vrem, mai mult sau mai putin. nu fizic, ci spiritual. daca asa ceva mai este posibil. daca nu cumva am ramas deja fara spirit. oricum e prea tarziu.