realizez din ce in ce mai mult ca lucrurile nu stau chiar asa cum credeam,
ca spatiul nu poate fi alterat cu mintea,
ca timpul nu se invarte in jurul nimanui,
ca poate lumea ce o credeam a mea nu exista,
ca trebuie sa-mi caut alta
sau sa-mi creez una,
ca trebuie sa accept ceea ce vad asa cum este.
nu imi e cu putinta.
lasitate?
lene?
lasitate.
tot la intrebarea asta raman:
de ce?