frustrarea naste groaza
in inima celui ce se minte.
o, dar durerea soarelui
si spaima lui nebuna
sa nu se ciocneasca de luna
unde din amurg rasar nori si frezii?
cate raze tremurande se astern cumplit,
aproape,
pe frunti inmarmurite,
pe ape-ncremenite
si suflete adormite?
ce scuza ai cand,
de o vesnicie ma porti in gand?
